21 noiembrie, Ovidenia este ziua când loachim şi Ana au dus-o la Templu pe Fecioara Maria şi au încredinţat-o preotului Zaharia. Aici a rămas Fecioara timp de doisprezece ani. După ce a ieşit din Templu, a fost logodită cu dreptul losif, ruda sa în vârstă de 84 de ani.
Biserica sărbătoreşte intrarea în biserică a Fecioarei Maria. Se deschid cerurile, animalele vorbesc. Se fac praznice pentru cei care au murit de moarte năprasnică. Din această zi, femeile nu mai spală rufe la rîu. Uşile şi ferestrele sînt unse cu usturoi. Nimeni nu munceşte. Se dau de pomană cană cu apă sau bragă, luminare aprinsă şi colăcel.
În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Acum se aprind lumânări despre care se crede că nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.
În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor ceasului. Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, înnoirea timpului.
Cei cărora le-au murit copiii se roagă la Ovedenie să le dăruiască şi lor copii şi să le trăiască. Femeile fac praznice şi dau de pomană lumina de veci (care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă), pentru cei morţi fără lumânare la căpătâi (au murit de moarte năprasnică, înecaţi etc.).
Tradiţia spune că pentru cei care au murit fără lumânare şi care nu şi-au aflat liniştea sufletului trebuie duse la biserica lumânări cam cât „statul omului”, care vor arde toată noaptea lângă altar şi vor lumina calea celor care au plecat spre lumea cealaltă. Se dau de pomană oale de lut sau căni cu apă sau bragă, lumânare aprinsă şi colăcel. Se prepară alimente specifice, care protejează de rău şi aduc belşug: vărzari, plăcinte, covaşă (o fiertură din mălai şi făină de grâu fermentată, uneori transformată în turtă).
sursă foto: facebook.com/MuzeulTaranulu – Icoană pe sticlă cu tema „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, zonă Nicula, Transilvania, datare sec. XIX – Colecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român
sursă text: Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998) Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura Astra Museum, 2014;
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998;
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, volumul I, Institutul de Arte Grafice, Bucureşti, 1898;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1997;
Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006;
Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009.