Articole

Sânpetru de Vară sau Sărbătoarea lupilor – Obiceiuri și Tradiții

Sânpetru de Vară sau Sărbătoarea lupilor

Winamp, iTunes Windows Media Player Real Player QuickTime Android

În calendarul popular pe ziua de 29 iunie Biserica prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în cultura populară sărbătoarea din această zi poartă numele de Sânpetru de vară (sau Sărbătoarea lupilor) şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului.

În calendarul popular pe ziua de 29 iunie Biserica prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în cultura populară sărbătoarea din această zi poartă numele de Sânpetru de vară (sau Sărbătoarea lupilor) şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului.

sanpetru-de-vara

Sf. Petru este, după credința religioasă, mâna dreaptă a lui Dumnezeu, el păstrează cheile raiului și tot ce face Sf. Petru e bine primit de Dumnezeu. Se zice că atunci când Sf. Petru plesneşte din bici, din acesta sar scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. Licuricii sunt blagosloviţi de sfânt ca să lumineze calea celor rătăciţi în pădure.

Sf. Petru patronează căldura și ploaia. El fierbe trei zile piatra adevărată, spre a o mărunți, ca să nu vatăme câmpurile. Când se aude huruind în cer, atunci când tună înăbușit, se crede că Sf. Petru fierbe piatra. De aceea Sf. Petru se serbează timp de trei zile,
începând cu 29 iunie. Când oamenii nesocotesc puterea dumnezeiască, Sf. Petru cheamă balaurii și cu dânșii se ajută la bătutul lumii cu piatră; balaurii o mărunțesc, iar el o dă, adică face să plouă cu piatră.
După tradiție, dacă tuna sau fulgera în această zi, nucile nici alunele nu vor prinde miez.
În ziua sărbătorii se obişnuieşte să se împartă şi   (Moşii de Sânpetru).

La biserică se duc mere, zarzăre, colivă, colaci, miere în faguri şi lumânări.

Lasă un Comentariu

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
decembrie
DECEMBRIE (Andrea, Undrea, Indrea, Ningau, Neois)

DECEMBRIE (Andrea, Undrea, Indrea, Ningau, Neois) 4. Bubatul, Zilele Bubatului, Varvara, Savele 5. Bubatul, Sava 6. Mos Nicolae (Sânnicoara), Craciunul...

Închide