Articole

Obiceiuri de nunta în Oltenia

Obiceiuri de nunta în Oltenia

Winamp, iTunes Windows Media Player Real Player QuickTime Android

Un moment important din viaţa omului marcat prin manifestări folclorice deosebite este căsătoria.
Obiceiurile în legătură cu căsătoria depăşeau prin amploarea lor, prin mulţimea şi varietatea manifestărilor folclorice pe cele în legătură cu naşterea şi cu trecerea în categoria flăcăilor de însurat şi a fetelor de măritat.
Primul act de confirmare a unei legături de dragoste între doi tineri care doresc sau familiile lor consfinţesc acest lucru îl reprezintă peţitul.

Obiceiuri de nunta in Oltenia
Pentru a da însemnătate cuvenită acestui moment de început, părinţii şi alte rude mergeau la casa fetei pentru a formula cererea în căsătorie. „Mergeau părinţi, rude, mirele venea în altă zi, dacă părinţii s-au înţeles.”
Negocierile erau lăsate adesea în seama maturilor, când se stabilea zestrea sau
„foaia de dotă”, aceasta urmând să le asigure un statut economic şi social adecvat. „Lada de zestre (cu chichiţa lăzii – o cutie mică în ladă unde se ţineau salbele) se ridica o dată cu ridicare miresei. Lada cuprindea îmbrăcăminte (ţoalele ei). Era dusă cu căruţa cu boi la casa mirelui.” Bărbatul aducea pământ, animale şi, uneori casă. Din ziua peţitului fata şi feciorul ieşeau împreună la joc, iar pentru cele două familii era o perioadă de a se cunoaşte.

La logodnă avea loc schimbul de batiste. Batista era oferită de mireasă, fiind numită „cârpa de schimb” şi aşezată peste un colac şi un pahar de vin. Mirele aşeza bani pe batistă, pe care îi lua mireasa, iar paharul de vin era băut de ambii tineri. După logodnă, mireasa şi fetele din sat coseau batiste pentru ginere şi rudele acestuia.
Nunta avea loc duminica. Cu câteva zile înainte de nuntă ginerele, împreună cu stolnicul, şi mireasa, împreună cu sora de mireasă, anunţau nuntaşii. „Stolnicul umbla cu plosca cu ţuică, de care se lega o batistă (cusută de mână de mireasă) şi doi covrigi prinşi la gâtul ploştii.”

Fedelesul

Sâmbătă seara avea loc fedeleşul. Fedeleşul era considerat o transpunere pe planul dramei populare a unui moment din străvechiul rit de trecere: despărţirea mirilor de ceata feciorească, de starea civilă pe care o părăsesc.
Fedeleşul ginerelui era o mică petrecere a tânărului cu rudele apropiate şi cu feciorii satului. Ultima seară de feciorit se încheie prin „bărbieritul mirelui” având ca temă predominantă trecerea mirelui din ceata feciorilor în rândul oamenilor căsătoriţi. Este înfăţişat contrastul dintre viaţa de flăcău şi cea de om căsătorit, supus obligaţiilor şi greutăţilor vieţii.
La casa miresei se făcea bradul în care se punea busuioc, pentru a aduce noroc şi bogăţie. Ceremonia bradului este diversificată şi are o încărcătură sentimentală deosebită.
Nunta tradiţională era un eveniment cu desfăşurare amplă. Interesul participanţilor se focaliza asupra casei mirelui şi casei miresei. Ceremonia gătirii miresei era importantă, mai ales în perioada în care se foloseau piese tradiţionale: fota, iia cusută sau aleasă în război, ilicul de aba cu flori, voalul lung până la pământ prins cu lămâiţă şi fir în formă de coroană. După ceremonia de îmbrăcare a miresei, se derula „hora bradului” şi purtarea vedrei cu apă care pregătea momentul sosirii alaiului mirelui.
Fratele de ginere, care purta lumânările de la biserică, încălţa mireasa duminică dimineaţa, aşeza salba pe gâtul miresei (salba o ducea pe pălărie până la casa ei), iar în pantoful miresei punea bani. „Fratele de mireasă aducea împreună cu mireasa (ţinându-se de mână) de la râu o vedriţă cu apă. Cu această apă mireasa stropea nuntaşii înainte de a merge la cununia religioasă. Sora de mireasă însoţea mireasa prin sat, împodobită cu beteală, ca să fie văzută de tot satul.”
Nimic din ce se îndeplinea în ceremonialul nunţii nu se făcea fără lăutari, totul se săvârşea în acompaniamentul muzicii. Lăutarul trebuia să cunoască toate momentele de desfăşurare a nunţii şi să zică la fiecare moment cântecul potrivit.
Un moment important era sosirea alaiului mirelui, însoţit de naşi, la casa miresei.
„Porţile erau ferecate. Se spuneau oraţiile de către stolnic, mireasa se ascundea, nuntaşii intrau în ogradă şi căutau mireasa. Naşa îi cosea mirelui floarea şi batista. Mireasa scotea apa şi stropea cu busuioc nuntaşii, împreună cu fratele de mireasă”. Scopul suitei mirelui era luarea bradului, iar după acest moment se putea merge mai departe cu desfăşurarea ceremonialului. După nuntă, bradul se aşeza în vârful casei unde rămânea până se usca sau într-un pom roditor.
Momentul religios era un moment important în derularea nunţii, fără cununia religioasă nici nu se admitea că se poate întemeia o familie, fără binecuvântarea preotului satului pentru cei doi miri, unul din scopurile căsătoriei fiind perpetuarea familiei creştine.
Masa cea mare, la care participă membrii comunităţii, crea acel sentiment de
coeziune în cadrul spaţiului propriu. Darurile oferite erau adunate cu ajutorul unei persoane desemnate din timp, stolnicul. Înaintea strângerii darurilor de către stolnic, naşul primea o găină friptă. Acesta i-o dădea mirelui să o rupă şi, apoi, o împărţea. Nunta se încheia cu hora mare sau hora miresei şi luarea petelii; naşa lua de pe capul miresei sovonul, apoi peteala şi lămâiţa şi le punea pe capul altei fete care dorea să se mărite curând.
Luni dimineaţa lăutarii cântau la fereastra mirilor zorile. Exista obiceiul ca soacra să afle de la fiul său dacă mireasa a fost fată mare. Uneori, cămaşa de noapte a miresei era jucată în horă, afară. Apoi, se bea fetia miresei, adică ţuică fiartă cu zahăr şi toţi se bucurau că noua gospodărie începe cu bine. Dacă mireasa n-a fost fată mare o rudă a mirelui lua o oală şi o spărgea de parii gardului. În astfel de condiţii zestrea trebuia renegociată.

Luni seara se făcea o masă la casa părinţilor fetei, numită „întorsurile”. Fosta mireasă se îmbracă ca nevestele: cu cârpă-maramă – peste cap şi pe sub bărbie. În prima duminică, tinerii mergeau cu plocon la naşi. „Naşii erau foarte respectaţi, ca şi părinţii. Se ducea la zile mari, la onomastica naşului cu plocon şi petreceau împreună.”

Articol inspirat din  Contribuţii la studiul obiceiurilor de nuntă,   Ionuţ Dumitrescu, Oana Florescu

Lasă un Comentariu

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
pogorarea duhului sfant
Obiceiuri populare de Rusalii

Prin această sărbătoare a Rusaliilor s-a născut Biserica, care lucrează cu Duhul Sfânt, Mângâietorul inimilor, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de...

Închide