Articole

Modalităţi de prevestire a destinului viitorului copil

Winamp, iTunes Windows Media Player Real Player QuickTime Android

Una dintre vechile preocupări legate de naştere, în cadrul comunităţilor tradiţionale, a fost anticiparea
sexului viitorului copil. Această preocupare era evidentă în timpul sarcinii, ea fiind generată de statutul femeii şi bărbatului în societatea tradiţională.
Din raţiuni economice, bărbatul deţinea o poziţie superioară în raport cu femeia: el perpetua numele familiei şi patrimoniul acesteia, în timp ce fetele diminuau averea familiei, prin dota primită la căsătorie. Evident că în aceste condiţii venirea pe lume a unui băiat era un eveniment dorit şi primit cu multă bucurie de familie şi comunitate, iar femeia care dădea naştere unui băiat era, astfel, foarte apreciată. Bărbaţii care aveau numai fete erau ironizaţi spunându-li-se „sacul fetelor”.
În tradiția populară, femeile anticipează sexul copilului în funcţie de anumite simptome:
– dacă femeia însărcinată are pete pe faţă va naşte o fată;
– dacă sarcina este mare se crede că va fi băiat;
– în cazul când femeia se află la a doua naştere, sexul copilului se deduce
prin comparaţie cu prima sarcină;
– dacă ea simte mişcările copilului în altă parte decât la prima sarcină, atunci
copilul nu va avea sexul primului născut.

Lasă un Comentariu

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
mariana ionescu
Mariana Ionescu Capitanescu

Mariana Ionescu Capitanescu este o indragita interpreta de muzica populara de origine romana. Reprezentanta de seama a folclorului oltenesc, Mariana...

Închide