Articole

Martisorul, sarbatoare carpatina a Anului Nou

Martisorul, sarbatoare carpatina a Anului Nou

Winamp, iTunes Windows Media Player Real Player QuickTime Android

Mărţişorul nu se găseşte în lume decât în Spaţiul primordial al Cetăţii Carpatice şi în zonele pericarpatice, la români şi la unele populaţii, româneşti sau foste româneşti, din preajma fruntariilor
actuale ale României (vezi martenitsa în Bulgaria). Obiceiul urcă în timp până în neolitic şi este strâns legat de tradiţia sacră, originară, a românilor.
Înţelesul său esenţial este acela de sărbătoare de început de an. De aproape 300 de ani, românii sunt singurii din Europa care sărbătoresc, cu sau fără ştiinţă, de două ori Anul nou, o dată după calendarul oficial, internaţional, iar a doua oară după calendarul popular, străvechi, geto-dac.
Pentru mulţi autori clasici greci şi latini, Dacia este spaţiu primordial încă din preistorie. Ea este punct de plecare şi de referinţă, Centru spiritual al lumii vechi europene. După vechii greci, şi nu numai, prin muntele Omu trecea axa lumii (axis mundi). În jurul ei se rotea, ca în jurul unei
axe ideale, ce trecea prin Centrul pământului, întreaga sferă cerească. Aici, în Hiperboreea, se găseau ţâţânele lumii (cardines mundi).
Dacia a fost, timp de câteva milenii, Centrul suprem al Hiperboreii (şi, în consecinţă, al lumii), susţine şi Vasile Lovinescu în lucrarea sa Dacia hiperboreană. Oricum, pe harta Europei, Spaţiul Carpatic se găseşte la distanţă aproximativ egală, atât între Marea Baltică şi Marea Mediterană,
cât şi între Oceanul Atlantic şi Marea Caspică, adică exact în centrul Europei.
Din marea densitate de sărbători-matcă, originare, străvechi, practicate de populaţiile carpatice, se desfac sărbătorile creştine, uneori cu nume nou. Sensul şi conţinutul ideatic sunt, însă, străvechi. Cele mai multe dintre acestea se găsesc numai în Spaţiul Carpatic.
Opiniile, ades vehiculate, că Mărţişorul ar fi un simplu obicei legat de venirea primăverii, nu stau în picioare.
Anul nou la geto-daci începea la 1 martie. De altfel, şi la latini (care, după datele actualizate ale istoriei, se ştie că au roit din Spaţiul Carpatic prin secolul al XIV-lea î.Hr., purtând cu ei limba, calendarul, obiceiurile şi practicile din habitatul comun), anul nou începea la 1 martie.
Martie sau luna lui Marţ (Marte), în latină mens Martius, era prima lună a anului.
Romulus, întemeietorul legendar al Romei, era considerat, în mod simbolic, fiul lui Marte. Februarie sau făurar era ultima lună a anului. Aşa se explică şi numele lunilor septembrie (adică luna a şaptea), octombrie (a opta), noiembrie (luna a noua), decembrie (luna a zecea).
La un popor agro-pastoral, cum era cel al geto-dacilor, calendarul popular, rezultat din cultul lunar, avea două anotimpuri.
Mărţişorul era un fel de talisman, destinat să poarte noroc. El se oferea de anul nou împreună
cu urările, străvechi, neschimbate până azi, de bine, de sănătate (că-i mai bună decât toate), de bucurii, de dragoste (să fii iubit/iubită). Gestul oferirii mărţişorului, fie de către femei, fie de către bărbaţi, ca şi felicitările de azi, poartă în intenţionalitatea lor buchetul de urări oferit celor dragi şi apropiaţi la începerea unui nou ciclu de viaţă.
Colindele de anul nou, Pluguşorul de pildă, dovedesc şi ele că anul nou începea la 1 martie, doar în luna martie putând fi vorba de plug, de brazdă, de semănat etc., ceea ce pentru luna ianuarie este cu totul exclus.
Iată, în acest sens, un fragment semnificativ dintr-un Pluguşor:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a încălecat
Pe-un cal învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât viţa de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat
Câmpul neted de arat,
În lungiş
Şi-n curmeziş
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi…
De asemenea, păstoritul, după zilele Babelor, era posibil abia din martie, nu din ianuarie.
Sub presiunea Bisericii catolice, pe teritoriul Galiei, începutul anului nou la 1 martie este părăsit la 751, dar în Italia, în anumite zone, acesta continuă să fie practicat până la finele secolului al XVIII-lea.
În Europa occidentală, începerea anului nou la 1 ianuarie se adoptă la 1691, iar în Ţările Române abia la 1701.
Au trecut aproape 300 de ani de la impunerea calendarului gregorian, dar poporul român preferă să sărbătorească de două ori acelaşi eveniment, decât să renunţe la tradiţie. Este un conservatorism tipic popular, motivat de conştiinţa îndatoririi de a păstra şi de a transmite (tradiţie = transmitere)
valorile primordiale ale culturii europene.
Care ar putea fi tâlcul primar, semnificaţia ascunsă a enigmaticului şnur împletit, alb/roşu? Există aici mai multe interpretări şi explicaţii ipotetice. Cert este faptul că ştiinţa s-ar îmbogăţi considerabil dacă s-ar reconstitui cât mai mult din gândirea şi din intenţia care au stat la baza
diferitelor practici, rituri şi manifestări ce alcătuiesc uimitoarea civilizaţie neolitică din Spaţiul Carpatic, căreia îi este tributară toată civilizaţia neolitică şi postneolitică a Europei.
Oricum, alb/roşul şnurului de mărţişor este o împletire străveche. O regăsim pe steagul căluşarilor, la Bradul de nuntă, la podoabele junilor, la Sâmbra oilor şi la alte obiceiuri populare.
În aşezarea epipaleolitică Schela Cladovei, de acum circa 8.000 ani, arheologul dr. Vasile Boroneanţ a găsit pietre de râu cu urme de vopsea albă şi roşie, ceea ce sugerează că simbolismul complementar al acestei perechi de culori era cunoscut şi folosit cu intenţie încă din acele vremuri.
În gândirea mitică hindusă, cu foarte probabile rădăcini străvechi în Carpaţi, principiul feminin e reprezentat prin culoarea roşie, iar cel masculin prin cea albă. Împletirea complementară a celor două principii, ilustrate prin cele două culori, stă la baza generării vieţii…
In opinia curenta, şnurul alb/roşu este simbolul generării şi regenerării perpetue, ciclice a vieţii. Este simbolul generării, conservării şi desăvârşirii vieţii, care la Platon ia conturul Binelui suprem.
Iar în firul care se desfăşoară din ghemul personal se împletesc componentele complementare, naturale, personale şi sociale ale vieţii umane, în general, şi ale insului, în special. Totul este polar în viziunea tradiţională asupra vieţii: ziua şi noaptea, lumina şi întunericul, vara şi iarna (în calendarul tradiţional, cu două anotimpuri), binele şi răul, frumosul şi urâtul, dreptul şi nedreptul, ultimele compunând, cu valori estompate, acelaşi Bine suprem platonic. Dar şi dragostea şi ura, sănătatea şi boala, viaţa şi moartea… Şnurul împletit poate ilustra oricare din aceste dualităţi,
în desfăşurarea ritmică ce îl întâmpină pe om în simbolica sa alunecare pe funia anului şi a vieţii…
Străvechiul obicei Carpatic al Mărţişorului, mai mult sau mai puţin cunoscut nouă, ne îndeamnă la multiple interpretări…

adaptare după Gabriel Gheorghe (www.ecolife.ro)

Lasă un Comentariu

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
Untitled-1h
Semne si superstitii despre numarul copiilor pe care il vei avea

Fetele si baietii, adolescentii si chiar adultii, din vechime, s-au antrenat in jocuri mai mult sau mai putin serioase, in...

Închide